Duminică...

Duminică. Lumea îți va sfărâma sufletul în zece feluri diferite până duminică. Și nu-ți pot explica asta sau nebunia ce zace-n mine și-n restul lumii. Nu-ți pot explica de ce nu putem alege între fericire, nebunie, tristețe și înțelepciune. Nu te pot face să înțelegi de ce oamenii sunt atât de identici și totuși extrem de diferiți. Explică-mi tu de ce iubirea schimbă perspective. Fă-mă tu să înțeleg de ce personalitatea este doar un punct de vedere al sufletului. De-ar fi să aleg să visez între minuni efemere și super-puteri eterne, aș alege să visez urât. Aș alege să visez iubirea ce-mi macină spiritul. Aș alege să te visez... pe tine. Aș alege să plâng neîncetat. De-ar fi să aleg să merg sau s-alerg, aș păși nestingherit printre aceleași lacrimi învechite. Aș alege să mă-ndrept spre tine. Aș vrea să mă prinzi, să nu-mi dai drumul, să mă strângi în brațe, să mă înțelegi, să-mi explici, să mă cerți, să nu mă uiți, să-mi zâmbești, să plângi cu mine, să mă iubești...să mă visezi... să mă iubești. De-aș putea să-ți explic dragostea, n-aș fi om. De n-aș fi om, n-aș putea iubi. De n-aș putea iubi, n-aș fi existat nicicând. De n-ai fi tu, aș plânge în fiecare duminică.

Duminică. Lumea îți va sfărâma sufletul în zece feluri diferite până duminică. Iar eu voi fi acolo, iubindu-te tot mai mult...