sâmbătă, 30 octombrie 2010

Subiect inchis.

Pot incepe cu:
Un motiv pentru care...

       Deschide-ti imaginatia, fii un copil mic. Fii acel cineva plin de bani, de idei, fii cine vrei. 
Suntem doi prieteni buni, compatibili. Nascuti in ani diferiti, zodii diferite dar cu teluri identice. Destine selectate si tratate, identice. Suntem doi aspiranti, iubim fiinta, iubim ce-i adevarat, adoram himerele, iluziile. Doi aristocrati intr-o lume moderna, doi soldati intr-un razboi rece, doi giganti intr-o lume liliputana, atat de mici incat scrumul de tigara ramane suflat de vant, in urma noastra. Suntem perfecti. Cineva spunea ca nimeni si nimic nu este perfect. Ce face ca aceasta perfectiune sa nu fie perfecta? Iubim aceeasi fata. Inainte parea o iluzie, pe care amandoi o consideram ceva grav de artistic. Vise... Visezi... Visez... Eu devin din ce in ce mai mic. Incerc, ma straduiesc sa par mai interesat de ea decat tine, ma straduiesc sa fiu mai putin atras de ea. Tu esti tu, iar personalitatile noastre sunt diferite. Minciuni. Un adevar nu poate fi niciodata o minciuna. La tine a tinut. La mine... Pentru prima data mi-am afisat partea ipocrita ce-mi zacea in suflet, in mine, intr-o carte plina de praf. Nu pot face nimic. Sunt prea mic. Ai castigat. Pe tine te-a iubit mai mult, pe mine m-a dispretuit mai mult. Si-am pierdut.  


...as putea sa mor.

Even the funniest thing in the world cries! 

duminică, 24 octombrie 2010

Dependent

LUNI incepe saptamana. Ridic pleoapele, soarele ma incalzeste, ma ridic, ma intind, ma intreb ce am facut aseara si spun "Nu din nou..!
MARTI devin ceva mai optimist. Bat cu pumnul in masa si spun "Azi clarific lucrurile..".
MIERCURI sunt acelasi dezamagit, epuizat, plictisit de imprejurari, maimutareli, ciondaneli. Tip cat ma tin plamanii "Gataaaa!".
JOI ma intreb de ce nu pot sa inchid ochii, dar sa-i las asa, sa schitez un zambet liliputan, ironic si sa trec peste.
VINERI imi spun ca sufar de retardism, se termina saptamana si nu am facut nimic. Ma ridic hotarat, duc mana la inima si spun " Asta e ziua..".
SAMBATA astept sa se faca seara. Stiu ca va fi dur, dar placut. Nu sunt masochist, sunt realist. Ciudat de interesat de nimicuri.
DUMINICA deja imi dau seama ca nimic nu s-a intamplat cum trebuie si ca va trebui sa ma straduiesc sa indrept lucrurile, intr-un fel sau altul. Scriu pe o bucata de hartie "S-a terminat.." si inchei capitolul. 
AZI imi dau seama ca sunt dependent. Dependent de fiinta, mai dependent decat un bugetar dependent de locul lui de munca. Dependent de suferinta, mai dependent decat prostituata dependenta de aroma de banane. Dependent de sufletul, zambetul, privirea si atitudinea ei, mai dependent decat un dependent de droguri. 


Merg dimineata pe strada si ma gandesc...
Merg dupa-amiaza pe strada si ma gandesc...
Merg seara pe strada si ma gandesc...
Merg noaptea pe strada si ma gandesc...
La ce ma gandesc...
De ce sa ma agit?

luni, 11 octombrie 2010

Hai si tu

Hai si tu cu mine sa...
... sa zburam
... sa iubim
... sa uitam
... sa ne imbratisam
... sa dansam
... sa redem
... sa ne intalnim cu prietenii
... sa spunem glume
... sa scriem la mate 
... sa ne strambam
... sa ascultam un blues
... sa uitam de scoala
... sa fim perfecti
... sa scriem o lista cu cei la care tinem cel mai mult
La mine ar suna cam asa:
Andre, Mede, Diana, Mada, Mihai,  Andrei, Irimia, Sebi, Enache, Andru, Silviu, Ungurica, Mihnea si lista poate continua (spuneti voi un termen...)

duminică, 10 octombrie 2010

Destin si monotonie.

        Ma trezesc dimineata, nu-mi pun nicio intrebare. Ma asez la birou fara sa-mi pun vreo intrebare. Ma plimb prin casa, confuz, fara ca macar sa ma intreb pe mine insumi, ceva, orice. Plec de acasa trist, dar nu imi pun nicio intrebare. Si ajung la concluzia ca intrebarile nu duc la nimic, nu te ajuta. Merg, pasesc ca un letargic. Rad ca un copil si ma intorc sa vad daca am lasat ceva in urma. Niste oameni ciudati ma privesc ciudat. Ma gandesc sa ii intreb de ce ma privesc asa. Intrebare. Iar. Nu. Renunt. Ma gandesc sa continui sa merg si sa dispar. Intru printre doua blocuri murdare, urate, batrane, stupid de primitoare. Mirosul insuportabil ma deprima, imi aduce aminte de metrou. Cand am mers in Bucuresti, am intrat intr-un metrou care mirosea la fel. Stiu ce miroase asa. Destinul meu. A intrat in putrefactie cu cateva zile in urma, dupa ce a zacut 15 ani si vreo 9 luni inchis intr-o cutie a Pandorei despre care nu stiu nimic. Plec de acolo indata. Nu stiu de ce, dar m-am intors acasa. Cand am ajuns acasa, exact in momentul in care am apasat clanta, usa nu s-a deschis, in schimb, in minte mi s-a infiltrat o intrebare: De ce am pus in titlu termenul de "Monotonie"?