Că aberez, că fabulez, că vreau să mă răzbun
Dar toate gândurile mele infloritoare
Mohorâte şi pierdute-n zare
Se apropie încet, încetişor de ale tale.
Aş vrea să crezi că sunt pierdut
Ca să înţelegi cât sunt de abătut
Căci tu nu vei mai fii ceea ce eşti
Deşi cheia găndurilor închise tu păzeşti
Ce ai fost, nu-ţi mai aminteşti.
Ador să stau să te privesc
Cum al tău chip îngeresc
Se preschimbă rapid, rapid
Într-un tablou ieftin şi stupid
Ce minte c-un zâmbet cupid.
Dar liniştea vorbeşte, iar tu asculţi
Priveşte-mă cu ai tăi ochi desculţi
Plini de orgoliu, fără de blândeţe
Căci tu, eşti cea cu o sută de feţe!
"Așteptarea te face să te pierzi... Iară eu, eu nu am fost niciodată gasită."
RăspundețiȘtergere