În gară

                Ții mânerul strâns. Atât de strâns încât sângele din mână decide că nu mai are ce căuta acolo. Ții mânerul strâns. Valiza ta plină cu amintiri, memorii și dorințe. Ții mânerul strâns și pășești tremurând pe peron. Urletul trenului îți domină timpanul, iar vibrațiile pământului sunt absorbite de tălpile tale goale, ce ating liber pavajul rece al gării. Tumultul neîncetat îți săgetează simțurile. Te simți dezorientat, confuz, vulnerabil, fragil precum un castel de sticlă într-un concasor. O mică scânteie în văpaia unei comete, singur într-o lume plină de destine pline. Ții mânerul strâns, iar pentru o clipă închizi ochii în timp ce pășești agitat prin mulțime. Ții mânerul strâns, încercând să nu-ți pierzi valiza. Ții mânerul strâns, iar dintr-o dată simți cum aceasta se izbește de ceva. Se izbește de o altă valiză. Dai drumul mânerului, iar valiza se lovește răsunător de pavajul rece. Toate amintirile, memoriile și dorințele tale se împrăștie prin peron. Înspăimântat, privești către cel care ți se înfățișează înaintea ochilor. Masiv, solemn, vanitos, emană o înțelepciune exagerată într-un chip desăvârșit. Îl recunoști pe loc. Este cel care ți-a schimbat radical viața, care pocnind din degete, ți-a schimbat destinul, te-a împins pe alt drum, ți-a adus în cale noi și noi experiențe. Este cel pe care îl iubești atât de mult pe cât îl urăști. Cel care nu poartă niciodată ceas la mână, cel care nu confundă niciodată ziua cu noaptea, lunea cu marțea, sau vara cu iarna. Este cel care ține strâns în mână un bilet doar ”Dus” cu aceeași destinație ca și biletul tău. Este cel care cutreieră țări și continente, oceane și văzduhuri, planete și constelații. Este cel pe care mulți îl așteaptă, alții își doresc să plece cât mai repede de lângă ei, iar unii de abia așteaptă să ajungă la ei. Cel alături de care oamenii își trăiesc viața, savurând fiecare element al existenței sale. Este cel care înghite totul, asemeni unei fiare nestăpânite. Cel de care oamenii își amintesc și cel pe care îl văd în evoluția sa constantă. Cel despre care s-au scris cărți, fiind prezent la toate evenimentele majore ale umanității. Este prietenul multora și dușmanul altora. El nu iubește, nu deteste, nu invidiază. Nu are dorințe, nu bea cafea și nu doarme. Are doar amintiri. Foarte multe amintiri dintr-o existență desăvârșită. El nu se pierde, nu uită și nu suferă. El schimbă lumea prin mișcări line, repetitive, identice între ele. El nu are răbdare și nu așteaptă. Aleargă mereu, uneori mai repede, alteori parcă mai încet, dar nu obosește niciodată. Nu se întrece cu nimeni, în afară de propriul să ego, pe care tinde să-l întreacă, depășindu-și condiția, dar fără izbândă. Îl privești încremenit. Te salută zâmbind, își ridică valiza intactă și se urcă în tren. Trenul pleacă. Fără tine. Doar cu el. El pleacă. Știi bine că nu se va mai întoarce nicicând. A plecat definitiv. Te uiți în urma lui și realizezi că nimic nu va mai fi cum a fost. Urmele pașilor săi vor rămâne pentru veșnicie impregnate în pavajul rece al peronului. Timpul a plecat.