Rămâi

Mireasma dimineții răsună strident într-un colț al lumii mele. Aș vrea să mă trezesc, să pot zâmbi știind că totul este doar o reverie efemeră. Dar nu pot. Sunt anesteziat, otrăvit de veninul speranței, zăvorât în cufărul dorului, încătușat în lanțurile propriilor sentimente. Trăiesc și simt biciul realității, care mușcă lacom din carnea sufletului meu, lăsând urme adânci, care nu se vor vindeca nicicând. Trăiesc și ascult simfonia trecutului, al său nesfârșit portativ pictează conturul tău, parcă mai frumoasă cu fiecare notă. Trăiesc și inspir adierea iubirii, care-mi inundă sinusurile, plămânii nu mai rezistă, iar inima-mi freamătă. Iubirea, aceeași capodoperă a iluziei, etern fără antidot, veșnic în unic sens, eroina simțurilor. Iubirea, aceeași magie a mirajului, fericire a firescului... M-a lovit în piept, ca un glonț. Nu am văzut-o, dar am simțit-o. Nu am auzit-o, dar îmi răsună în timpane. Nu am atins-o, dar mă ustură. Iubirea, atât de frumoasă, ca sunetul tocului la răsărit. Atât de frumoasă ca poteca spre casă. Atât de frumoasă, ca vocea ta șoptind cuvinte dulci la miezul nopții. Atât de frumoasă...

Dar doare. Iubirea doare. Mă dor gândurile, mă dor rândurile. Mă doare dorul și amintirea. Mă dor zâmbetele, mă dor sâmbetele. Mă doare chipul tău și armonia. Mă dor simțurile, mă dor trecuturile. Mă doare sufletul și nebunia. Mă dor sentimentele, mă dor absențele. Mă doare firescul și fericirea. Mă doare iubirea. Iubirea doare. Poți veni tu să mă alini?

Aș putea să ascult ticăitul ceasului puțin mai mult decât o viață întreagă, dar tot nu voi putea ști ce oră indică fără să-l privesc. Aș putea să privesc un bemol puțin mai mult decât o eternitate, dar tot nu voi putea ști cum sună fără să-l ascult. Aș putea să privesc un răsărit puțin mai mult decât o veșnicie, dar tot nu voi putea ști cum arată un apus fără să-l aștept. Aș putea să iubesc cu o viață veșnică mai mult decât o eternitate, dar tot nu va fi de ajuns.

Nu vreau să pleci. Rămâi cu mine. Vrei, te rog, să petrecem împreună cele câteva momente rămase din acest an? Vrei, te rog, să mă ajuți să întorc pagina și să reformulez rândurile lumii mele? Vrei, te rog, să mai stai?

Aș vrea să mă trezesc, să pot zâmbi știind că totul este doar o reverie efemeră. Dar nu vreau. De ce aș sfârși ceva ce mă face fericit?