Când lumea se descompune încet, dar sigur, când cerul se prăbușește zgomotos, când  pământul aleargă nebunește sub tălpile tale, când sentimentele dispar, când amintirile-ți smulg bucăți din suflet, când primăverile se ascund, când magia devine neagră, iar noaptea albă, când te prăbușești și doare, când miracolele nu există, iar durerea persistă... privește-o pe ea. Aruncă o privire în ochii ei și află că sufletul său sfărâmă diamante. Amintește-ți întotdeauna că cele mai sincere zâmbete sunt cele false. Ele nu mint, ele doar ascund. Acoperă lacrimi și duzini de speranțe. Amintește-ți că ce nu te omoară, te întărește. Are pieptul de oțel, inima un smarald fin, neprețuit. Amintește-ți că șarmul sălășluiește în fapte, nu în cuvinte deșarte. Amintește-ți că spiritul autentic glorios coexistă cu tristețea. Amintește-ți că fericirea este în jurul tău. Trebuie doar să încetezi să mai dai din mâini.

Ea a rămas acolo de unde toată lumea a plecat. A rămas lângă mine atunci când aveam nevoie de cineva pe al cărui umăr să pot plânge nestingherit. A căutat, a găsit și a îmbrățișat sufletul meu rătăcit, răvășit, zăpăcit. Mi-a demonstrat că eu trebuie să fiu primul și ultimul, că nu am nimic de pierdut, că am nevoie de iubire să rămân puternic și că, orice ar fi, ea va rămâne aceeași.

Amintește-ți că adevărații super-eroi sunt oameni, iar adevărații oameni sunt super-eroi.
Iar ea, este unul dintre ei.

Mă întreb dacă voi reuși vreodată să îți mulțumesc îndeajuns pentru tot ce ai făcut pentru mine...